Anatecor
Dă mai departe!

 

 

Larisa Dumbravă

Concluzia mea, până în prezent, este că Fericirea începe odată cu manifestarea Sinelui. Începând din copilărie, m-am întrebat oare când va începe școala adevărată, pentru că ceea ce se întâmpla la clasa, mi se părea pueril și lipsit de interes. Nu de mult, am înțeles că școala adevărată începe odată cu a fi Prezent acum și aici, și continuă cu extinderea treptata a Conștiinței până la a simții Bucuria Vieții, indiferent de unde, dacă, ce, cum, când și cât primim din exterior. Această școală adevărată se desfășoară în conștiința noastră și nu în clasele instituțiilor de învățământ. Însă, această școală adevărată poate începe, la ANATECOR, pentru că aici ni se prezintă Ființa cea mai importantă din viața noastră, și anume Sinele Propriu. Din acest punct, relația pe care o construim și o dezvoltăm cu Sinele ne va conduce progresiv spre Înțelegere, Cunoaștere, Liniște interioară, Libertate și Asumare. Iar, introspecția și împlinirea ne vor conduce spre Fericire, țelul suprem al omului. Numele meu este Larisa Mihaela Dumbravă, absolventă a UMF Cluj-Napoca în 1987, după care au urmat:

1988 – 1991:

Stagiatura – Spitalul Județean, Bistrița

1991 – 1993:

Secundariat – Clinica Pediatrie 2, Cluj-Napoca; Curs de Ecografie Abdominală și Cardiacă, Universitatea Cluj-Napoca

1994

Inițiere în Bioenergoterapie, Coordonator Horea Lungu, Cluj-Napoca

1999

Certificat de profesare în învățământ: Modul de Pregatire Psihopedagogică și Metodică – Universitatea Oradea

2000

Certificat de Supraspecializare în Diabetologie Pediatrica, Ministerul Sănătății; Clinical Seminar Diabetes in Children and Adolescents, noiembrie, Starnberg – Germania

2000 – 2002

Predarea Modulului de Gastronomie, Universitatea Oradea

2001

Curs Reiki Gradul I și II – Reiki Association International, lector Nicolaiciuc Irina, Oradea

2002

International Course: Future Directions in Prevention, Treatment and Management of Diabetes, septembrie, Graz, Austria

2007

Curs de pregătire profesionala, Totul despre obezitate, UMF Oradea

2008

Evaluare Globala Energetica și Funcțională Computerizata (Diagnostic și Terapie prin Biorezonanta) Modulul I și II, Catedra de Fiziopatplogie, UMF Cluj-Napoca;

2008 – 2010

Emisiunea săptămânală TV în direct: Mens Sana în Corpore Sano – ca invitată, TVS Oradea

2009

Curs de Managementul Stresului prin Tehnici Vibrationale, Asociația Națională de Terapii Complementare din România (Lidia Bârsan), Oradea; Curs de Reîncărcare, Armonizare și Intervenție, Asociația Națională de Terapii Complementare din România (Lidia Bârsan), Oradea; Diploma de Specialitate în Terapia cu Plante Medicinale, Asociația Națională de Terapii Complementare din România, Arad; Diploma de Bazele Fundamentale ale Terapiilor Complementare (Anatomie, Fiziologie, Patologie, Psihologie, Fundamente Stintifice, Notiuni de Energetica Viului, Modelari Holistice), Asociația Națională de Terapii Complementare din România, Arad

2009 – 2013

Certificat de Apreciere, Tabăra de Vara pentru copiii cu diabet, Lions Club Oradea 22, Baile Felix

2010

Emisiunea Radio Sănătatea, o responsabilitate! Ca invitată, Postul Vocea Evangheliei, Nicoleta Burta, Oradea; Modulul I și II în Bowtech, Academia de Terapie Bowen din Australia, Cluj-Napoca; Curs de Numerologie – Modulul I și II, Anatol Basarab, octombrie, Oradea

2011

Curs Zero Limite, Claudiu Bratu, Oradea; Curs Pavcon – Profesorul de Fericire, 27 august, 2011; Dincolo de Secret, Iulian Motea, Oradea

2012

Certificat de Participare la Seminarul Noua Medicina Germanica și Tehnici de Eliberare Emotionala, Modulul I, Asociația Neo Group Consulting, Cluj-Napoca; Premiul de excelenta Educatie și Preventie în Diabet, pentru Cea Mai Implicata Asociație a Copiilor și Tinerilor cu Diabet, Asociația Astra-Diab. Societatea Romana de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Oradea;

2013

Matematica Ratiunii – Hearts of Hearts events, Cristie A’ime, 23-24 februarie, Oradea; Antrenament Pentru Dezvoltarea Intuitiei, Tabăra de vara în Rezervația Naturala Bucegi – Varful Omu, trainer Vasile Paun, 20-23 iunie, 2013

 

Pana în prezent, am participat la elaborarea a 107 lucrări științifice, dintre care la 91, ca prim autor, și 2 publicate în reviste B+. Am elaborat 3 monografii despre stilul de viata sănătos și 2 jocuri educative pentru copii.

Contact: CMI Dr Larisa Dumbrava, str. T Vladimirescu; Spitalul Clinic Municipal; larisamat@yahoo.com, larisamihaela3@gmail.com Website: www.larisa.ro, Skype: larisamihaela3

X